”Schimbare la față” a orașului Hațeg (2)

cea mai importantă dezbatere publică trebuie să fie îndreptată către locurile de muncă.

Iată că a trecut o vreme de când orașul Hațeg s-a lepădat (sper eu definitiv și irevocabil) de cele destul de rele (ex. demagogia ”omului care sfințește locul” și de tradiția liderului decorativ înconjurat de ineficiența care distruge lucrativul) și ”a ales” să ”le culeagă” numai ”pe cele bune” și ”cu speranță” ”să pornească” ”pe o cale” care să fie presărată cu ”realism”, ”cumințenie”, ”dreaptă credință”, ”bun șimț” și ”onestitate”. 

Sau poate că nu s-a lepădat, de aici vine posibilitatea ghilimelelor.

Cam multe ghilimele ar spune toată lumea. Este drept că sunt multe fiindcă este loc pentru ele. Dacă nu ar fi necesare acestea nu și-ar avea rostul.

De la această vreme trecută însă nu am văzut niciodată o dezbatere publică pe anumite teme fie acestea și cele culturale. Am propus și răspândit o schiță pentru o librărie. A fost un test eșuat. Orașul Hațeg nu este pregătit pentru așa ceva. Atâta vreme cât manelele și barurile sau jocurile de noroc sugurmă orașul nu cred că se pot ridica pretenții.

Acțiunile culturale  sunt eficiente însă într-un oraș în care oamenii își permit să investească într-un act de cultură. Nu poți avea pretenția la un Cinema, la o Librărie ori la organizarea de evenimente culturale într-un oraș unde șomajul și asistații sociali sunt o problemă.  

Consider că cea mai importantă dezbatere trebuie să fie îndreptată către locurile de muncă.

Toată lumea știe că sistematic au fost falimentate Fabrica de Bere, Fabrica de Conserve, Abatorul din Hațeg precum și alte domenii care aduceau locuri de muncă. Prin acestea se ofereau perspective și certitudni hațeganilor. În 25 de ani orașul a rămas fără obiective care puteau fi rentabilizate în timp dar în nici un caz distruse.

Cine sunt vinovații acestor falimente?

Faptul că ”vinovații sunt fără vină” în aceste cazuri de falimentare este îngrijorător pentru un oraș care tinde spre ceva.

Dacă tot au fost distruse se ridică următoarea întrebare: 

• De ce nu s-au făcut proiecte pentru accesarea fondurilor europene pentru locuri de muncă?
• Dacă s-au realizat astfel de proiecte de ce nu se reflectă acest aspect în oferta de locuri de muncă?
• De ce nu s-au găsit alternative pe termen mediu și lung pentru locuri de muncă? 
• De ce nu s-au găsit programe de reconversie profesională?

De cele mai multe ori am impresia că Hațegul suferă de exil la fel ca România întreagă, prin faptul că românii au fost obligați la bejenie în condițiile în care vreme de 25 de ani s-a distrus industria și nu numai. 

Este drept și lăudabil că orașul a scăpat de datorii după cum am putut afla pe diverse căi de comunicare. Dacă au existat aceste datorii și s-a reușit acoperirea lor, cursul firesc ar fi ca cei care le-au săvârșit să și răspundă. Ideal ar fi să se recupereze datoriile de la cei care le-au lăsat, afirm ideal pentru că este greu de crezut că se poate așa ceva. 

Ca atare au rămas în țară și în Hațeg doar pensionarii și acei oameni care au ales să fie alternativ angajați de cele câteva firme rămase în oraș. De felicitat este efortul acelor hațegani care au reușit să-și dezvolte afaceri și alte idei de afaceri dar nu este suficient pentru a acoperi forța de muncă din oraș. 

Nu mă refer la cei care și-au ridicat afacerile din relațiile preferențiale cu administrațiile în timp ci la cei care au pornit de la un simplu act sau fapt de comerț fără a fi ajutați preferențial de către autorități în timp.

Nu cred că pentru economia orașului este bine ca oamenii să fie rulați într-un sistem care uniformizează, ci este nevoie de diversitate de locuri de muncă și de mai multe opțiuni când vine vorba să te specializezi pe ceva anume. Nu cred că un oraș se poate dezvolta doar pe aportul corporațiilor, comerțului, construcțiilor ori băncilor. Este nevoie de mai mult pentru oameni și mai ales în raport cu o diversitate de specializări. 

Există un risc major ca orașul să rămână fără tineri tocmai din pricina faptului că acesta nu oferă diversitate când vine vorba de locuri de muncă. Pontențial uman există, potențial natural există, potențial turistic există. Voința de a valorifica trebuie încurajată, sprijinită și protejată. Tinerilor trebuie să le oferi argumente concrete ca loc de muncă, având coerență ca profit și diversitate pentru a-și putea valorifica pregătirea, tocmai pentru a alege să revină în ”Vatra Hațegană”

”Țara Hațegului” a dovedit din plin ca are resurse umane de mare valoare, dovada fiind faptul că mulți dintre cei care merg la studii realizează foarte multe proiecte și aplică foarte multe idei cu succes în alte orașe ale țării sau în străinătate. 

De ce nu ar fi cazul să fie chemați în Hațeg pentru a-și pune în aplicare expertiza?

Și totuși tinerii hațegani din oraș visează să scape dintr-un oraș carceral în multe privințe.  

„Politicul” dominat de patima puterii și înavuțirii a profitat de faptul că țara nu a avut decât în cazul fenomenului ”Piața Universității” atitudine și a reușit să distrugă aproape tot (încă mai avem păduri și aur) sub atenta supraveghere și pândă a corporațiilor, care dacă le este permis taie pădurile și exploatează aurul ori poluează orașele țării.

Un alt factor de risc pentru oraș îl constituie un electorat pavlovizat de un context economic și social politizat. Atunci când politicul se bazează pe criteriul votului celor asistați social, celor cu slăbiciuni umane sau pe influiența celor încuibați în sfera administrației publice prin formula ”nu ai pe cineva undeva” cu certitudine putem să vorbim de vicierea legitmării celor care acced astfel la putere. A nu putea diminua din administrație prezența celor care au susținere pe alte criterii decât competența profesională este cel mai tragic pentru un oraș care vrea să se dezvolte normal.

Răbdarea este o grea încercare pentru fiecare dintre noi hațeganii și aceasta mai ales după ani în care orașul a fost doar văruit pe dinafară iar lăuntric era vitregit de liniște, dezvoltare durabilă, armonie și echilibrul valorilor.

Tot răbdarea are și o limită fiindcă dacă se depășește stadiul de îndelungă răbdare și nu se văd rezultate decât în anumite obligații îndeplinite fiindcă sunt venite dinspre UE atunci deja apar neajunsuri.

Înțelegerea este o virtute edificată dintr-o voință care manifestă îndelungă răbdare, bună chivernisire a vieții și o privire realistă a contextului dat.

Ce se alege de înțelegere dacă aceasta nu este luată în seamă de către factorii decizionali ai orașului decât în perioade electorale?

Consider că în acest caz putem să ne întrebăm în primul rând pe noi înșine și în fața conștiinței noastre dacă:

Toată această zbatere pentru o ”schimbare la față” a orașului Hațeg mai este valabilă astăzi?

Am stat prea mult sub lespedea zădărniciei, minciunii, ridicolului și exilului, spre a mai putea spera în ”schimbarea la față” a orașului Hațeg?

Ce ar fi dacă într-o bună zi am renunța la ”iubirea” de ”eul” nostru cel de toate zilele, din dragoste pentru ”schimbarea la față” a orașului Hațeg?

Din punctul meu de vedere merită această zbatere, fiindcă destul am fost sub stăpânirea celor rele, iar dacă merită înseamnă că este mai valabilă ca oricând astăzi.

Să avem dar nădejdea că ”schimbarea la față” a orașului Hațeg, dacă la nivel administrativ public sau privat este prea lentă sau pândită poate de interese personale ori de grup, se poate face prin noi toți, într-un efort comunitar.

Fiecare dintre noi trebuie să-și asume ieșirea din ”carceralul vremurilor demagogiei”, să pledeze pentru o altfel de înțelegere și abordare a realităților, să acționeze în virtutea armoniei civice și să aleagă drept cale de protest echilibrul de idei, cel care trebuie să domine dezbaterile publice.  

Și dacă autoritățile publice sau private nu pot să ofere soluții atunci acestea pot să vină dintre hațegani. Fără a intra în conflict cu aceste autorități ci prin colaborări certe și împreună realizate pentru oraș. 

Dacă nu este deschidere pentru colaborare atunci se pot edifica alternative, care să realizeze programe și proiecte având ca fundament idei realiste pentru locuri de muncă. Și fără a intra în conflict cu autoritățile chiar dacă nu vor colabora. 

În ”Schimbare la față” a orașului Hațeg (3) voi prezenta o schiță a unui Hațeg Civic.