”Schimbare la față” a orașului Hațeg (1)

povara ”iubirii” de ”eul” și adorația unui ”sine”care strivesc dragostea față de ”Vatra Hațegană”

Inițial am vrut să fac din titlu o întrebare. Apoi din diverse discuții cu hațegani de ambe sexe, am ajuns la gândul că în adevăr unii/unele nu mai au dragoste atât de multă/ sau chiar deloc pentru ”Vatra Hațegană”.

Această atitudine fiind uneori din pricini dintre cele mai ciudate, fără legătură cu orașul Hațeg. (unii/unele sunt ”interesați”/ ”interesate” fiindcă dă bine mai mult de zonele rurale decât de orașul Hațeg, deși locuiesc/ au locuit în oraș, iar acum vremelnic studențesc sau lucrează în alte orașe ale țării)

Din păcate pentru cei mai mulți ”hațegani” ”dragostea” față de ”Vatra Hațegană” este deviată de interesul personal. A-ți proteja ca hațegan interesul personal înainte de a avea în plan ridicarea economică, morală, culturală și spirituală a orașului este cel mai înalt act de trădare față de semenii tăi. Implicarea acestora se manifestă doar dacă interesul lor personal este gâdilat de vreun profit fie acesta cât de mic. Este cel mai mare rău pe care îl fac orașului cu acțiunile lor subjugate de egoism.

Mai este o categorie de hațegani care ajung în diverse stadii de dezvoltare personală și profesională în alte orașe ale țării sau în străinătate dar nu uită de unde au plecat și revin pe frumoasele plaiuri ale Țării Hațegului.

Dacă aceștia vor să își aducă un aport din experiența lor și nu primesc nici un sprijin, atunci să-i înțelegem de ce lasă ”Vatra Hațegului” pentru un exil vremelinic ori poate pentru o viață de om în alte granițe.

În acest caz reprezentanții administrației publice sau private dau dovadă de o ignoranță fără de înțeles și de un dezinteres fără o explicație rațională în condițiile în care nu-i contactează pe acești hațegani pentru a le propune colaborări care să fie utile orașului.

Cei mai ridicoli dintre ”hațegani” sunt cei care din pricina ”iubirii” de ”eul” și adorația unui ”prin sine însuși/ însăși”, uită de unde au plecat și disprețuiesc orașul, nu-i interesează de soarta acestuia și nu își exprimă nici un punct de vedere față de situația în care acesta se află. Dacă lor le merg afacerile ori viața le este împlinită nu mai contează în ce stadiu de dezvoltare/ subdezvoltare este ”Vatra Hațegană”.

În cazul exemplelor negative putem avea multe explicații pentru acest chip cioplit al vremurilor tragice pe care le trăim.   

Poate că cel mai persistent motiv este acela al ”iubirii” de ”eul” și adorația unui ”sine”, omul prins fiind în capcanele blazării ori vanității cu care îi este împresurată viața de zi cu zi.

Să începem prin a constata faptul că într-un fel, totul este în viață așa cum susțin unii, plin de egoism: nu putem ”iubi” decât ”eul nostru”.

Acel ”eu suprem” care dacă nu-și poate edifica un context politic sângerează cel mai mult. El este cel mai versatil/ schimbător/ adeseori neserios/ frivol și plin de toate cele care sunt prea omenești, dar mai ales nervos, scandalagiu și insultător. Pe unde merge provoacă numai zavistie, ceartă și urlete. 

Atunci când urlă acesta ceilalți nu se mai aud și sunt obligați să tacă, astfel ideile sunt suprimate iar guralivia triumfă.

Pare că acesta este rudă bună cu ”viermele neodihnit” și este cel mai mare admirator al vanității cezarilor și cărturarilor ori slugă bună a fariseilor, care îl susțin datorită averilor doar pe pământ adunate. 

Unii încă îl mai ”iubesc” atât de mult încât indiferent cât de fadă îi este imaginea, facem orice spre a-l proteja de ”alteritate”, fără însă a-l proteja de el însuși.

Mai este ”eul” cel de toate zilele, cel care  pare-se contează dincolo de orice înseamnă astăzi aproapele sau după caz departele.

Această ”iubire” de ”eul” cel de toate zilele disprețuiește, ignoră sau năpăstuiește dragostea de aproapele și dragostea aproapelui.

”Iubirea” de ”eul” cel de toate zilele se pare că dospește indiferența cinică a unora care se numesc ”hațegani” față de ”Vatra Hațegană”. Hrana acestei ”iubiri” se ascunde în decadența adusă de vanitate.

Înțelegem astfel că mereu există în fiecare dintre noi un egoism care bântuie viața și subjugă felul fiecăruia de a fi după cum își dorește într-un mod abuziv față de celălalt, dar totuși din păcate totul se săvârșește după dictarea ”iubirii” de ”eul”.

Și dacă această ”iubire” de ”eul” cel de toate zilele ajunge de ne ocupă oglindirea, atunci cu siguranță că nu mai contează nici ”Vatra Hațegană” și nici orașul Hațeg, în cele ce ne sunt preocupări constante față de viață și edificii pentru dezvoltarea ori perpetuarea a ceea ce numim cultura, civismul, civilizația și tradițiile locului. Acestea sunt atrofiate la rândul lor de atitudinea egoistă. 

Și dacă interesul pentru ”iubirea” de ”eul” primează dragostei pentru oraș sau acestea ajung să subsidiarizeze interesul orășenesc pentru satisfacții personale atunci este fostre trist, tragic și tiranic.